Ne stim de 25 de ani. Am lucrat impreuna si suntem prieteni. Si totusi, m-a surprins: “m-am saturat Cristina sa traiesc la sfarsit de luna!”
Era la volan si povestea: “asa traiesc! Vine 25 sunt impozitele, vine 30 e rata la banca, am salariile! Am, nu am bani, astept sfarsitul de luna sa stiu, am facut ceva? Si asta de 25 de ani!” El a facut si de cand il stiu munceste, si munceste foarte mult, dar asta nu inseamna neaparat profit.
Despre oamenii ce traiesc la sfarsit de luna, este despre oamenii ce nu au un plastic in dotare, dar stiu sa le alimenteze pe cele ale oamenilor lor, este despre oamenii ce sunt disponibili 24 din 24, ce au trecut testul de anduranta cu sistemul, ce stiu intr-un cuvant sa faca bani. Si nu doar pentru ei! Pentru ca ei cladesc si intregesc un alt sistem : cel ce se bazeaza pe munca, pe efort si incapatanare ca se poate, pe disciplina si asumare a riscului.
Nu poti ajunge unde iti propui fara sa traiesti etape dureroase de eroare si confuzie. Iti vorbesti, te certi, te epuizezi, te indoiesti, iti faci reprosuri, nu mai esti prieten cu tine insuti. Esti pe pilot automat. Fara ele, succesul e rareori posibil sau durabil. Traiectoria oricarui antreprenor pare roz! Nu e chiar asa! E multa munca, practica si invatare. Este curajul de a fi vulnerabil. Ca maine poti sa nu mai ai bani in cont, ca nu te mai poti concentra, ca nu mai intelegi sensul a ceea ce faci, toate sunt acele momente despre care nu vorbesti niciodata. Dar faptul ca poti face lucrurile dupa sufletul tau cu oamenii pe care ii vrei langa tine este minunat.
Imaginile cu acei oameni care le imbina perfect pe toate fara nici cel mai mic efort si cu zambetul pe buze sunt niste stereotipuri departe de adevar.Acel echilibru pe care ni-l dorim cu totii si pe care fiecare cauta sa-l atinga nu se obtine fara efort, fara momente in care ti-ai dori sa fii acasa in loc sa stai la birou. 8/8/8 trio-ul perfect : activitate intelectuala, timp petrecut in familie si restul somn de calitate. Imposibil de realizat, dar este rețeta ce aduce stabilitatea si motivația de a trai frumos.
Succesul nu este o afacere, este o poveste faina, despre oameni ce transmit energia pe care o au si zambesc! Cam asa ! Putem sa copiem pe oricine, dar ne dorim ambientul unic si personalizat si care sa ne placa !

