Episodul 53 #soferdesuflet

Am intrat in dus. Si am lasat apa sa curga pe mine. Mult, foarte mult, cu dorinta sa spele ramasitele zilei.
Am plecat dimineata la 6.00. La ora 8.00 aveam o intalnire, la doua ore distanta. Nu am intarziat. Cu masca pe fata, cu ochii tristi, ma astepta.
“Neata! Eu sunt coletul pentru spitalul Elias. Sper ca in doua ore sa termin, ca sa nu ma asteptati.”
Il privesc prin oglinda retrovizoare si imi este teama sa il intreb. “De ce sufera? De ce nu vrea sa ma deranjeze( ca doar eu am optat), de ce, de ce?”
Imi povesteste fara sa intreb: ce inseamna sa fii bolnav de cancer in RO? Nu-mi vine sa cred, ca eu sunt suparata pe un sistem ce nu ma ajuta, pentru ca am platit taxe si impozite. Dar el? Pe el, nu il ajuta cu dreptul la viata(si totusi este constitutional). Si el are puterea sa jongleze, intre erorile sistemului de stat si prioritatile sistemului privat de sanatate. Pentru dreptul la viata. Oare ce il determina? Nu stiu. L-as intreba, dar imi este teama de raspunsul lui, ca eu tare mult m-as rusina.
“Poate si data viitoare imi sunteti inger voluntar! Cu waze-ul asta m-ati dus pe alte drumuri si am mai vazut si altceva. “
S-a dat jos din masina, dupa ce mi-a multumit si si-a acoperit urechile cu mainile. Eu am gandit: aerul conditionat prea tare, muzica din masina l-a suparat, sau oare ce?”
Ajunsa acasa primesc mesaj: “nu stiu cum sa va multumesc! pentru tot ceea ce ati facut astazi. Doar cu un cuvant, pentru ca nu pot mai mult! Multumesc!”
Nu am facut NIMIC astazi. Am crezut ca dau timpul meu unui om ce nu il mai are! Dar nu! El mi-a dat speranta ca timpul meu nu este in zadar. Si viata asta nu e chiar atat de rea. Indiferent ce s-ar intampla, eu azi respir, traiesc, ma bucur, de rasarit si asfintit, de zi sau noapte si de tot ceea ce este intre ele. #soferdesuflet