Nu am scris de mult, nu pentru ca nu am vrut, doar din lipsa de timp. Am revenit cu picioarele pe pamant, ar spune unii, iar eu spun am reconfigurat traseul. Cam asa : intr-un cotidian clasic al timpului lipsa, al lamentarilor impresioniste, al impresiilor fara substanta, al orasului care pare, dar nu e ceea ce pare, pare ca am devenit robot. Fericiti suntem cu griji si insomnii in anumite locuri si pacat ca intelegem prea tarziu ca visam la himere. Locul unde te simti acasa, unde timpul liber il imparti cu cei dragi sufletului tau si mai apoi sa intelegi cat de putin iti trebuie ca sa fii fericit, dovedeste ca suntem fiinte umane, nu roboti. Anul trecut credeam ca am o viata complicata, ca muncesc mult, ca sunt stresata. Eram, deci, nemultumita. Apoi a venit pandemia. Iar astazi sunt resetata fundamental, nu intotdeauna spre bine, dar o fac cu credinta si optimism, si mai ales cu recunostinta.
Sunt un om normal. Ma trezesc dimineata si ma culc seara. Muncesc, obosesc si mai fac si cate o gripa! Si astazi ii scriu Mosului.
Mosule te rog, da-mi grille de anul trecut, da-mi ce ma necajea pentru ca astazi m-ar face tare fericita :)))
Mosule te rog, da-mi orele petrecute impreuna cu acei oameni carora nu le povestesti toata viata, dar sunt cei carora te poti arata cu umbre sau esecuri :)))
Mosule te rog, intr-o perioada de incertitudine, da-mi recursul la natura si la firesc. Da-mi un vaccin ce imi aduce normalul inapoi, da-mi orice imi trebuie ca sa ma-ntorc un an mai inapoi :)))
Wish list-ul din acest an, este de fapt wish list-ul pierdut anul trecut.
Viitorul este pliabil? Vom vedea!