Bula este o tactica esentiala de supravietuire a unui om cu inclinatie catre frumos si normal.
Intr-un oras in care nu prea se mai gaseste nici frumosul (trafic haotic, mizerie omniprezenta), nici normalul (oameni din ce in ce mai tristi sau agresivi), ca sa rezist imi programez viata si drumul prin locurile care au ramas, cat de cat, cu o urma de frumusete, alaturi de oameni care stiu sa se infasoare in normal si prietenie. In bula mea, locul face ca amintirile sa coexiste in moduri complexe.
In bula mea nu sunt reguli doar putina disciplina. Disciplina din bula mea inseamna alegerea unui mod de viata de la care nu ma abat, pentru ca stiu ce vreau si-mi place. Inseamna sa-mi tin promisiunile si sa-mi fac datoria.
In bula mea :
📌 Zambetul si privitul in ochi sunt nepretuite. Ca si rabdarea.
📌 Ma folosesc de “acum” dupa pofta inimii, fara nici o programare.
📌 Sunt doar un parinte mai bun.
📌 Vreau sa merg cu bicla, sa iau cursuri de fotografie, sau de orice, sa calatoresc si sa experimentez lucruri noi, sa devin mai buna in orice.
📌 Sa fiu autentica, nu plictisitor de perfecta.
📌 Sa invat sa astept nu pentru ca merita ci pentru ca iubesc.
📌 Sa stiu sa iubesc pe ascuns, astfel incat, discretia sa fie tacere si mister.
📌 Sa spun “multumesc”: mamei ca exist, jumatatii ca sunt intreg, parintilor pentru timpul lor, copiilor pentru grijile iubirii, prietenilor pentru respectul lor; pasul urmator este sa le spun tuturor ca ii iubesc(fara nici un semn de punctuatie)!
📌 Sa ma uit in interiorul meu si sa ma ancorez la ceva. La Dumnezeu, apoi la familia si prietenii mei.
Bula mea este un indreptar de frumos: intr-o lume a extremelor eu vreau echilibru, intr-un spectacol al ostentativului am nevoie de autentic.
Imi doresc ca visele mele sa fie geloase pe viata mea. Atunci, visele fac parte din realitatea mea. Asta e bula mea! 💫