Dimineata incepe cu cafea si rasarit. Seara se termina cu carul mic (sau mare) si cu un biscuit. In intervalul acesta de timp, ramane treaba ce o ai de facut si gandul pentru ceea ce iubesti zi de zi. Punct si de la capat.
Deseori ne simtim coplesiti si ne da lumea peste cap, aceasta energie a universului cotidian, ce este din ce in ce mai intensa. Incercam sa ne revenim si sa o luam in directia buna. Ziua se imparte intre da si nu, si vesela si trista uneori, iar noaptea e grea si plina de placeri in milioane de culori.
Asa incepe povestea. Bazata pe fapte reale, cu sensuri si non-sensuri, dezamagiri sau drame ca mai apoi sa o luam de la capat. Nu sunt trasee clasice. Avem instructiuni : de trait, de muncit, de murit ; am creat un cerc vicios de dependente. Nu mai stim ce e corect si ce nu e. Dar atunci cand ne detasam de la ceea ce am fost pentru a putea fi ceea ce suntem cu adevarat, concluzia e simpla : mai bine fii un nimeni decat ceea ce nu esti.
Elocventa cu care dispersam cuvinte si sensul lor, intr-o schimbare permanenta de atitudine, doar o tulburare bipolara ar putea-o explica. Si ne putem considera norocosi daca doctorul ne prescrie doar pastilele astea. Societatea e mult mai bolnava, iar randul de la farmacie este foarte lung :))) Iar mai apoi, ca intr-o zi, vom renunta la toate care n-am putut si vom trai cu amintirile adunate. Important e sa nu ne pierdem intre dependente si dor.
As fi vrut sa fiu clepsidra… doar pentru a incepe de la inceput.