Intotdeauna mi-au placut vitrinele atipice. Asa era si cea a magazinului de accesorii masculine : minimalista, colorata si dupa ce iti atrăgea privirea vitrina, ochii iti fugeau dincolo de ea, in magazin. In partea din spate, la un birou, se întrezărea un om. Cu parul alb, cu privirea blanda, intr-o tinuta impecabila.
Parea preocupat de calcule, cu ochii pe un monitor ce afișa cursul valutar, dar in acelasi timp degaja acea calmitate specifica bunicilor, fapt pentru care eu, mai apoi, l-am numit Bunul Duk. Am intrat, iar zambetul lui m-a întâmpinat. Din acel moment, am stiut, ca acolo voi regăsi mereu nu doar un vânzător, ci un prieten. M-a invatat, mi-a explicat tips-uri din business, m-a chestionat cand nu eram in apele mele, mi-a pus la socoteala doar cu minus, ma întreba doar cu privirea cum merge treaba si intelegea din grimasele mele si totdeauna ieșeam cu zambetul pe buze de la el. Pentru ca stia ce sa spuna iar ochii lui știau ce sa transmită. Astazi am fost la el. M-a întâmpinat fiica lui cu o cutie cu bomboane, explicându-mi ceva. Nu înțelegeam, de fapt nu vroiam sa inteleg, dincolo de obiceiul lor. Nu aveam sa il mai vad in magazin niciodata. Recunosc, am fost coplesita de tristete si pentru ceva timp nu am avut cuvintele la mine. Imi vei lipsi Bunul Duk! Mereu in fata vitrinii tale ma voi opri si imi voi aminti de privirea de dincolo de ea!
#oamenideosebiti