Episodul 77 #agree

“ Se zice că e bine să deții doar ceea ce poți lua cu tine: cunoștințe, idei, abilități, limbi străine, prietenii. E o simplitate la care, recunosc, eu încă aspir.

Când m-am mutat în California pentru doi ani, compania aeriană mi-a rătăcit bagajul de cală și am fost nevoit să trăiesc vreme de două săptămâni doar cu ce luasem în bagajul de cabină. De atunci, de fiecare dată când îmi fac bagajul pentru o călătorie, mă gândesc bine la ce iau cu mine în „bagajul de mână”. E un exercițiu util, aproape filosofic, care te face să te gândești la cât de puțin avem de fapt nevoie pentru a ne simți bine și la câte lucruri care nu ne sunt cu adevărat necesare acumulăm în casele și în viețile noastre, ca hârciogii.

Anul acesta, am primit de ziua mea această minunată geantă de la MOTA, un obiect de artă creat de John Mota, care mi-a adus aminte că adunăm lucruri nu doar pentru că ne sunt utile, ci și pentru că avem nevoie să ne înconjurăm cu frumusețe și cu armonie. Iar când un obiect este deopotrivă util și frumos, alegerea de a-l lua cu tine sau a-l lăsa în urmă devine tot mai grea. Din fericire, în cazul acestei genți, răspunsul vine de la sine. Îmi va fi tovarășă de drum multă vreme de acum încolo, indiferent pe unde mă vor purta pașii, căutările de sine și întrebările care nu-mi dau pace. “

Granta mea preferata este de la Roots :))

Leave a Reply

Your email address will not be published.