“experiment :
se ia o piatră
de dimensiuni medii
se așază pe jos
și se lasă acolo.
se ia apoi o altă piatră,
tot de dimensiuni medii
și se lovește cu putere în prima piatră.
piatra care se va sparge conține
mai puțină tăcere.”
Cand incerci sa spui multe cu putin, alb-negrul se potriveste filizofiei acesteia. Pun culoare doar atunci cand ea e subiect.
Nu stii sa exprimi sentimente, dorinte, ganduri sau idei ?
Atunci esti o anosta. O ea, in alb si negru, ce nu are cuvintele la ea. Poate din privirea ei, mai poti intelege cate ceva. Dar cine are timp pentru a intelege ce inseamna niste ochi obositi, sau inlacrimati cu lacrimi ce nu ajung pe asfalt, sau ce au doar un licar de fericire intr-o nanosecunda ? Nimeni, pentru ca totul este pe repede inainte.
Culoarea devine subiect cand insufleteste si innobileaza inimi si suflete. In rutina alb negru a cotidianului, culoarea nu este o pata, este curcubeul ce face o clipa atemporala si frumoasa.
Uneori te-ai infasura in tacere ca intr-o mantie calduroasa si alteori ai da toate tacerile lumii,pentru sunetul suav al unei singure batai de inima…
“Recolta este multa, dar culegatorii putini.”